Sistemul de tragere al unei mitraliere printre palele elicei unui avion de vânătoare în primul Război Mondial.

Evident, sistemul ăsta nu mai interesează pe nimeni ; avioanele militare actuale nu mai au elice şi au alte metode de tir.

E vorba de istoria descoperirilor, pasionant subiect şi atât de diferit dela o ţara la alta…

Pentru avioanele de luptă dela începutul secolului XX, cea mai importantă problemă era găsirea un sistem care să permită tragerea în axa avionului, prin câmpul de rotaţie a elicei. În felul acesta pilotul putea ochii cu avionul ne mai având nevoie de un alt membru de echipaj.

Dacă întrebăm pe oricine în Franţa sau Belgia cine a inventat sistemul de tragere prin palele elicei, răspunsul este instantaneu: Roland Garros.

Este vorba de Roland Adrien Georges Garros (1888 - 1918), căzut în luptă aeriană la 5 octombrie 1918 în Ardeni, la 30 de ani!

Roland Garros era foarte celebru pentru că a reuşit prima traversare aeriană a Mediteranei la 23 septembre 1913.

(Atenţie, pilotul Roland Garros nu a jucat nici odată tenis sau poate, numai foarte ocazional !)

Necesitatea unui sistem care să tragă printre palele elicei i-a apărut repede absolut necesară lui Roland Garros, pilot talentat şi extrem de bun mecanic. Prietenul său Raymond Saulnier, a avut o idee teoretică.

Pentru a o pune în practică, Garros nu a ezitat să tragă cu revolverul între palele unui ventilator care se învârtea !!!

După luni de încercări, el a construit o elice cu o formă specială, sudând deflectoare de oţel pe pale, care erau întărite cu două triunghiuri metalice reunite în centru.

Roland Garros şi Raymond Saulnier au realizat şi brevetat sistemul lor la 5 februarie 1915.

Garros a aplicat sistemul pe avionul său şi a obţinut câteva succese în luptele aeriene din Primul Război Mondial.

Dar sistemul creat de el, cu o elice modificată grosolan şi nu prea eficace, nu părea ceva elegant pentru un inginer care se respectă.

De altfel, lipsa de fiabilitate a sistemului pare a fi şi cauza morţii lui Roland Garros.

Trebue ştiut şi că elveţianul Franz Schneider, care lucra în Germania, a depus brevetul (no.276/396) pentru un astfel de sistem la 15 iulie 1913. În mod surprinzător, brevetul ăsta a fost aproape uitat la începutul războiului. Poate fiindcă Elveţia nu participa, ca de obicei.

Olandezul Anton Fokker, care şi el, lucra în Germania în timpul primului război mondial, a pus la punct un sistem mecanic de cuplaj între trăgaciul mitralierei cu o camă pe axul de rotaţie al elicei. Sistemul său era fiabil dar încetinea cadenţa de tir.

Anton «Anthony» Herman Gerard Fokker (1890 - 1939) este considerat în Germania, Austria, Olanda, ca inventatorul acestui sistem. El a cunoscut lucrările lui Garros şi Saulnier şi probabil şi pe cele ale inginerului elveţian Franz Schneider. A fost un mare constructor de avioane între cele două războaie, creator al întreprinderii care-i poartă numele.

În Marea Britanie, în România şi fără îndoială prin alte părţi, creatorul acestui sistem este considerat inginerul român George «Gogu» Constantinescu (1881 - 1965).

Sistemul său era cu totul nou fiind bazat pe sonicitate, o teorie creată de el care defineşte transmisia de energie prin vibraţii care se propagă în lichide.

Lichidele erau considerate incompresibile. Gogu Constantinescu a constatat o foarte slabă compresibilitate care permite transmisia unor semnale de tip sinusoidal. Sistemul Constantinescu a fost creat în Anglia şi a fost aplicat cu succes de Royal Air Force începând din 1917 având un rol important în câştigarea războiului.

A devenit repede un sistem standard înlocuind toate sistemele mecanice anterioare.

Ca în toate descoperirile ruşii nu puteau lipsi, ei care au inventat (aproape) totul ; se pare că Poplavko şi Smâslov-Dâbovski ar fi făcut, în timpul primului război mondial, experienţe pe un sistem asemănător celui al lui Saulnier şi Garros.

Căutând bine, s’ar putea să se găsească şi americani sau japonezi care să fi «inventat» acest sistem.

Exemple de genul acesta există în toate domeniile. În ceace priveşte invenţile, trebue să fim circumspecţi, să nu credem nici odată pe nimeni, mai ales pe cei care sunt ferm convinşi că au dreptate.

Există o «informaţie» strecurată chiar şi pe internet, după care Gustave Eiffel şi-a construit turnul, terminat în 1889, după o metodă de asamblare a unui român, George Panculescu, cu ajutorul căruia Eiffel a construit piesele la Metalurgica Reşiţa, astfel că pe fiecare piesă a turnului e scris "Made în Reşiţa - România ".

Toate bune şi frumoase numai că în 1887 când a început construcţia turnului, Reşiţa nu era în România şi în plus se numea Resicabànya !

Eiffel a fost în România şi l-a vizitat pe Panculescu la Vălenii de Munte în 1879.   Pe atunci lui Eiffel nici nu-i trecea prin minte că o să construiasca cândva un turn metalic de trei sute de metrii.

Ținerea expoziţiei universale la Paris s-a hotărât doi ani mai târziu şi idea unui turn metalic a apărut abia în 1884.

In realitate piesele metalice ale turnului Eiffel au fost construite la turnătoria dela Levallois Perret (92, Hauts de Seine). Minereul a venit din Algeria, la vremea acea franceza, din minele dela Zaccar.
Nu există nici o urma de Panculescu în cartea lui Gustave Eiffel: "La tour de trois cents mètres" editată de Eiffel în 1900, după construcţia turnului, în care citează lista tuturor inginerilor (câteva zeci!) care au participat la proect.

Vedeţi câtă seriozitate au informaţii de genul ăsta ….