Într-o lună de spital, am avut timp, mai mult decât de
obicei, să ascult muzică.
Am ascultat de
toate, Mozart, Pepe Verdi, Maria Tănase, Chopin....
Din nou, mi-a
atras atenția un cântec considerat minor și de mult uitat.
Acum o sută de ani, în 1915 deci, se cânta prima oară în public,
la cafeneaua Giralda din Montevideo, La Cumparsita.
Compozitorul, tânarul
uruguayan Gerardo Matos Rodriguez avea numai 18 ani atunci.
Cafeneaua
Giralda nu mai există; pe locul unde a fost, Avenida 18 de Julio, mai este
numai o placă comemorativă.
Dacă ascultați
cu atenție Cumparsita nu poate să vă scape o tristețe care se desprinde în
fundal. O tristețe pe care o percep ca profundă.
Poate este în legătură cu ce se petrecea în Europa
acum 100 de ani?
Cuvintele cântecului în prima variantă chiar erau foarte
triste:
La
cumparsa como de miseria sin fin
Desfila
Entorno
de aquel ser enfermo
Que
pronto ha de morir de pena etc.
Mai târziu textul a fost schimbat cu unul mai
comercial.
Evitați, vă rog, interpretările vocale de la Carlos Gardel la
Julio Iglesias.
La Cumparsita nu vine ca altele din patria tangoului,
San Telmo sau La Bocca (sud Buenos Aires) ci este imnul cultural și de suflet
al Uruguayului (prin decret prezidențial uruguayan din 2 februarie 1998)
Am văzut în
2009 la Montevideo publicul dansând-ul pe stradă ; tineri și batrâni.
La Cumparsita
nu este un tango; este TANGOUL absolut.
Trebue acultata versiunea orchestrală cu bandoneon. De exemplu:
